Arii de interes privind pregătirea companiei pentru vânzare S2E003

În episodul de astăzi, Ruxandra Pietreanu și Marius Rusu ne vor împărtăși noi informații din domeniul tranzacțiilor M&A. Mai exact, vom afla câteva informații și sfaturi care privesc pregătirea companiei pentru vânzare și buna organizare a activității unei companii. În continuare, invitații noștri discută despre zona de management a companiei, mai exact despre diferența dintre nivelul de management și cel de antreprenor, alături de modul în care sunt alocate responsabilitățile între membrii unei echipe dintr-o companie.

  Discuția începe cu o paralelă realizată de către Ruxandra, între activitatea unei companii și o gospodărie.

„Sunt gospodine care țin casa în ordine indiferent de ce se întâmplă și sunt alte gospodine care se apucă să facă curat doar atunci când vin invitați.”

Ruxandra Pietreanu

Așadar, în activitatea uzuală a unei companii, antreprenorul este gospodarul. În ceea ce privește pregătirea companiei pentru vânzare, pot exista aspecte pe care antreprenorul să le pună în ordine indiferent de ce se întâmplă sau să înceapă să le fixeze doar atunci când știe că procesul de tranzacție are loc. Ca urmare, invitații noștri vorbesc despre ce ar fi recomandat să se întâmple la nivelul acționarilor, astfel încât să putem evita eșecul unei tranzacții cauzat de situațiile în care acționarii au interese divergente și nu reușesc să se pună de acord asupra termenilor în care ar putea să facă o tranzacție.

„ Este evident că dacă avem un singur acționar, acesta este un one-man show și persoana respectivă poate lua toate deciziile, inclusiv decizia de a intra într-o tranzacție. Dar acolo unde sunt mai mulți acționari este evident util să existe un acord și o viziune comuna a acestora privind viitorul companiei.”

Ruxandra Pietreanu

Încă de la momentul actului constitutiv, Marius ne spune că este recomandat ca cei care urmează să înființeze societatea alături de ceilalți acționari, să se gândească la cum ar arăta un divorț între aceștia. Antreprenorul trebuie să ia în calcul care este relația cu ceilalți acționari. Un alt aspect menționat este cel legat de partea financiară cu care fiecare dintre acționari rămâne de pe urma unei vânzări. Meriturile se împart în funcție de contribuția pe care fiecare dintre acționari a avut-o în procesul de vânzare, astfel teama leagată de împărțirea banilor în mod egal, nu ar trebui să existe. Așadar, este recomandat ca acționarii să cadă de acord în privința banilor. În continuare, intrând in bucătăria interna, în partea de hârtii pe care le presupune pregătirea companiei pentru vanzare, trebuie să existe periodic adunări ale acționarilor iar deciziile luate de pe urma lor să fie concretizate într-un document scris. Recomandarea este ca aceste hotărâri să existe și să poată fi oferite spre analiză atunci când sunt solicitate. În zona de documente care se cer în astfel de tranzacții, trebuie să existe istoricul versiunilor actului constitutiv al companiei și evidența inregistrării acestuia la registrul comertului, alături de registrul acționarilor care atestă mai mult decat orice, structura acționariatului la un moment dat.

Pregatirea companiei pentru vanzare

În continuare, discuția se concentrează asupra diferenței dintre nivelul de management și cel de antreprenor, alături de modul în care sunt alocate responsabilitățile între membrii unei echipe dintr-o companie. În cele mai multe cazuri, atât nivelul decizional cât și cel executiv este centralizat în mâinile unei singure persoane. Având ca punct de plecare pregătirea companiei pentru vânzare, ni se recomandă să existe un nivel de management care să poată preia din atribuții, fără a centraliza totul către o singură persoană. Astfel, cu cât transferul de responsabilitate se face mai devreme de către alte persoane din companie, cu atât este mai utilă în perspectiva unei tranzacții.

„Capacitatea unei persoane de a gestiona un număr foarte mare de task-uri este limitată indiferent de cât de capabilă este persoana respectivă. Astfel, când totul stă în mâinile unei singure persoane procesul se mișcă mai lent.”

Ruxandra Pietreanu

Timeline episod: Pregatirea companiei pentru vanzare

03:29Ce ar fi recomandat să se întample la nivelul acționarilor? 13:22Nivel de management diferit de antreprenor și modul în care sunt alocate responsabilitățile între membrii echipei din companie.

În episodul următor, invitații noștri ne vor prezenta celelalte arii privind pregătirea companiei, axându-se pe zona financiară și cea operațională. Astfel, vă invităm să stați pe aproape și să urmăriți în continuare episoadele emisiunii The Money Game.

Money GameEpisod 18